Noul Cod Silvic 2013

România va avea un nou Cod Silvic, a anuntat la Cluj ministrul Padurilor si Apelor, Lucia Varga. Ea a declarat ca acesta vrea sa reduca defrisarile necontrolate si furturile de material lemnos. Lucia Varga a declarat ca principiile noului Cod Silvic vor fi prezentate în viitoarea sedinta de Guvern. "Principalele directii de actiune, de modificare, daca vreti, a Codului Silvic sunt urmatoarele.

  • O exploatare mai eficienta a padurii
  • Inasprirea pedepselor pentru furtul de lemn
  • O gestionare mai buna a micilor proprietati
  • Aflarea parghiilor economice pentru a stimula prelucrarea lemnului în România.
  • Ea a adaugat ca, pe viitor, orice furt de lemn, indiferent de cantitate, va fi considerat drept fapta penala. "Daca fura cineva o conserva dintr-un supermarket se alege cu dosar penal, însa daca vorbim în acest moment de furtul de lemne, situatia este cu totul alta. Nu vad de ce", a spus Lucia Varga.

    Noul Cod Silvic va presupune cresterea amenzilor pentru administratorii padurilor care nu respecta reglementarile legale ori amenajamentelor silvice. De asemenea, padurarii ar putea ramâne fara dreptul de a profesa o anumita perioada, daca din padurile pe care le au în grija vor disparea cantitati mari de lemne si nu vor putea justifica cioatele gasite de inspectori. De asemenea, proprietarii de paduri vor fi obligati sa încheie contracte pentru paza si administrarea suprafetelor silvice, iar cei care vor refuza vor trebui sa plateasca impozite consistente. Cei care nu vor putea plati aceste impozite vor fi executati silit si risca sa-si piarda padurile, a declarat ministrul Lucia Varga. Aceasta noua prevedere este, însa, contestata de proprietarii de paduri din Apuseni.

    Vânzarea lemnului "pe picior", interzisa

    În cazul micilor proprietari, care nu îsi vor permite sa plateasca pentru paza suprafetelor pe care le detin, statul va prelua, pentru 10 ani, dreptul de administrare a padurii si le va livra, în schimb, anumite cantitati de lemn. Noul Cod Silvic va interzice vânzarea arborilor "pe picior", adica aflati înca în radacina, dar si transportul lemnelor pe timp de noapte. Lucia Varga spune ca aceste masuri vor avea rolul de a scadea semnificativ furtul de masa lemnoasa. Ea a adaugat ca cei care sunt responsabili pentru defrisarile ilegale si pentru furtul de masa lemnoasa sunt vinovati pentru alunecari de teren, de colmatarea cursurilor râurilor si pârâurilor, de colmatarea lacurilor si de inundatii.

    Autor: Stefan Etves

    Sursa: www.romanialibera.ro, 29 martie 2013

    Inapoi la acte normative